Prima pagină » Social » Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condiţiilor din închisoare

Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condiţiilor din închisoare

Anders Behring Breivik cere autorităţilor să pună capăt izolării sale, inclusiv în ceea ce priveşte comunicaţiile.
Norvegianul care a omorât 77 de persoane dă în judecată statul din cauza condiţiilor din închisoare
Petru Mazilu
08 ian. 2024, 10:45, Social

Anders Behring Breivik, extremistul care a ucis 77 de persoane într-un atac armat în Norvegia în 2011, cere luni instanţei să pună capăt izolării sale în închisoare, spunând că astfel îi sunt încălcate drepturile, potrivit Reuters.

Bărbatul de 44 de ani dă statul în judecată în încercarea de a ridica restricţiile asupra legăturilor sale cu lumea exterioară.

Un deceniu de izolare „fără interacţiune semnificativă” a avut un impact devastator asupra sa, a argumentat avocatul lui Breivik pentru tribunalul districtual din Oslo.

„Acum este dependent de medicamentul pentru depresie pentru a trece peste zilele de închisoare”, a spus avocatul.

În replică, avocaţii care reprezintă Ministerul Justiţiei spun că Breivik trebuie ţinut separat de restul celor închişi din cauza ameninţării pe care o reprezintă.

Audierea va avea loc luni, iar verdictul judecătorului va fi anunţat peste câteva săptămâni.

Breivik a ucis opt persoane cu o maşină-bombă la Oslo, apoi a împuşcat alte 69, majoritatea adolescenţi, într-o tabără de tineri a Partidului Laburist, în cel mai sângeros atac, în timp de pace, din Norvegia.