Prima pagină » Social » Note la Evaluarea Naţională 2021: numărul mediilor de 10, de şapte ori mai mic faţă de anul trecut

Note la Evaluarea Naţională 2021: numărul mediilor de 10, de şapte ori mai mic faţă de anul trecut

Au fost 120 de medii de 10 la Evaluarea Naţională, potrivit rezultatelor afişate, marţi, pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Note la Evaluarea Naţională 2021: numărul mediilor de 10, de şapte ori mai mic faţă de anul trecut
Laura Buciu
29 iun. 2021, 12:57, Social

În judeţul Cluj au fost cele mai multe note de 10. Aici 15 elevi au reuşit să obţină 10 la ambele probe.

În Bucureşti au fost 13 note de 10.

Cele 120 de medii de 10 la Evaluarea Naţională sunt de şapte ori mai puţine ca anul trecut, potrivit ministerului Educaţiei.

Anul trecut, în Bucureşti au fost obţinute 224 de medii de 10, iar în ţară au fost obţinute 839.

Rezultatele de la Evaluarea Naţională 2021 au fost, marţi, publicate. Rezultatele sunt publicat atât online cât şi la avizerele şcolilor în care copiii au susţinut examenele.

Pentru al doilea an rezultatele la Evaluarea Naţională sunt afişate într-un format anonimizat, care nu mai permite identificarea copilului cu nota primită.

Pentru a obţine nota elevii vor completa codul primit la susţinere examenlui.

Candidaţii pot depune contestaţii. Acestea se depun/transmit prin mijloace electronice, se completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice. Se depune, de asemenea, şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.