Nou-născut găsit într-o pungă, într-un gang din centrul Clujului. Poliţia face anchetă

Publicat: 03 03. 2013, 15:37
Actualizat: 25 06. 2013, 22:41

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii clujeni au declanşat o anchetă în acest caz.

În cadrul anchetei se va încerca stabilirea identităţii mamei şi a infracţiunilor săvârşite în acest caz, dacă este vorba de pruncucidere sau de provocarea unui avort„, a spus Bolba.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este vorba despre o fetiţă care ar fi fost născută în luna a opta de sarcină, cel mai probabil în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, descoperirea fiind făcută de un om al străzii.

Cadavrul a fost dus la Institutul de Medicină Legală Cluj pentru stabilirea exactă a cauzei morţii şi dacă nou-născutul era viu când a fost abandonat.