Noua Lege a Pensiilor | Se poate opta între pensie şi indemnizaţie socială minimă
„Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, spun reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), instituţia care a pus, joi, în dezbatere publică, proiectul Noii Legi a Pensiilor.
Practic, mulţi dintre pensionari vor fi „obligaţi” să opteze pentru indemnizaţia socială, astfel încât să nu rămână cu un venit de doar 200-300 de lei. Aceasta pentru că cei care vor opta pentru pensie vor primi doar suma pentru care au cotizat, nu şi diferenţa pe care o acordă în prezent statul, de până la 640 de lei.
„Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă ei pot opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii. Sunt exceptaţi pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă şi au realizat stagiul minim cuprins între 10 şi 15 ani, conform legislaţiei în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepţie este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii”, mai precizează reprezentanţii MMJS.
O altă modificare foarte importantă care se regăseşte în noul proiect de lege prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani.
Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizaţie socială şi vor face obiectul unei alte legi.