- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.01.2016, 20:24)
- Monica Moanea
Noua Lege privind regimul armelor şi muniţiilor: Poliţia poate cere reevaluarea psihologică a celor cu permis de port-armă
Poliţia poate să ceară reexaminarea psihologică a celor care au permis de port-armă, potrivit unui nou act normativ care aduce mai multe modificări legii privind regimul armelor şi muniţiilor şi care va intra în vigoare de vineri.

Noua Lege privind regimul armelor şi muniţiilor: Poliţia poate cere reevaluarea psihologică a celor cu permis de port-armă
Noul act normativ, care va intra în vigoare de vineri, aduce mai multe modificări Legii 295/ 2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, a transmis, joi, Poliţia Română.
În noua lege, la articolul 28, este prevăzut că Poliţia poate cere reexeminarea psihologică a deţinătorului de permis de port-armă.
"În intervalul de cinci ani, cât este valabil permisul de port armă, Poliţia poate să solicite, oricând are motive întemeiate, o nouă evaluare psihologică a posesorului de permis de port-armă", a declarat MEDIAFAX Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului general al Poliţiei Române (IGPR).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Actul normativ stabileşte că medicii trebuie să anunţe poliţia dacă rezultatele acestor evaluări nu au ieşit bine şi să ţină o evidenţă clară a acestora.
"Medicii vor fi obligaţi să ţină o evidenţă a acestor analize şi să anunţe, în termen de maximum cinci zile, Inspectoratului General al Poliţiei Române rezultatul examinărilor dacă în urma examenului medical se confirmă că titularul manifestă probleme de natură psihologică sau suferă afecţiuni care fac imposibilă menţinerea autorizării pentru a deţine arme şi muniţii letale ", a mai declarat Georgian Drăgan.
Conform noului act normativ, colecţionarii de arme letale sau neletale nu mai au voie să procure muniţie, cu excepţia cazurilor în care vor să tragă în poligon, ei putând să facă acest lucru în baza unui aviz temporar valabil trei zile.
În legea care va intra în vigoare de vineri apare prevederea ca persoanele fizice să fie informate cu privire la expirarea valabilităţii permisului de armă cu cel mult şase luni şi cel puţin 30 de zile înainte ca acesta să expire. Posesorul de permis de armă va fi anunţat şi atunci când îi va fi prelungit permisul, dar şi când acesta va fi dezactivat.
Noua reglementare face referire la procedura acordării certificatelor de dezactivare, precum şi a certificatelor de transformare a armelor de foc în arme de recuzită.
Totodată, a fost reglemementată şi procedura avizării personalului abilitat să poarte arme de serviciu, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe