Noua maternitate din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în 1990, a fost inaugurată fără aparatură - FOTO

Clădirea noii maternităţi din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în urmă cu 23 de ani, a fost recepţionată, joi, în prezenţa preşedintelui CNAS, Cristian Buşoi, şi a autorităţilor judeţene, însă unitatea nu are aparatură, pentru aceasta fiind necesare circa 2,5 milioane de euro.

Urmărește
1503 afișări
Imaginea articolului Noua maternitate din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în 1990, a fost inaugurată fără aparatură - FOTO

Noua maternitate din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în 1990, a fost inaugurată fără aparatură (Imagine: Mediafax)

Prezent la tăierea panglicii Blocului Materno-Infantil din Drobeta Turnu Severin, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a apreciat că investiţia este una importantă, având în vedere că multe femei din judeţul Mehedinţi aleg în prezent să nască în maternităţi din alte oraşe, întrucât actuala maternitate este o clădire veche şi insalubră.

"E o investiţie importantă, un proiect important pentu judeţul Mehedinţi, pentru Drobeta Turnu Severin, pentru sistemul sanitar. Sunt doar de o lună şi jumătate preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar sunt în zona de sănătate de foarte mulţi ani. Din 2004 am fost în comisia de sănătate a Parlamentului României , apoi din 2007 în comisia de sănătate a Parlamentului European şi ştiu, severinean fiind, cât de mulţi oameni din Drobeta Turnu Severin şi din judeţul Mehedinţi merg şi se tratează în alte oraşe. De-a lungul acestor ani am fost sunat de rude, cunoştinţe să le recomand doctori la Timişoara, la Bucureşti, în orice alt oraş important din România şi sper din tot sufletul ca un număr tot mai mare de mehedinţeni să decidă să-şi trateze copiii aici, să nască aici, să fie urmăriţi în Drobeta Turnu Severin şi să beneficieze de servicii medicale de bună calitate", a declarat Buşoi.

Blocul Materno-Infantil nu poate fi dat însă în folosinţă întrucît clădirea nu are aparatură, pentru dotarea maternităţii fiind necesară o sumă de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, prezent şi el la inaugurare, a declarat că, cel mai târziu în luna noiembrie, noua maternitate va fi dată în folosinţă.

"La 2,5 milioane de euro se ridică valoarea echipamentelor medicale. Am promis cetăţenilor că la finele lunii octombrie, cel târziu noiembrie, maternitatea va fi dotată, iar la finele lunii noiembrie se va naşte primul copil în noua maternitate", a susţinut Duicu.

Managerul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, la rândul său, că imobilul este unul modern, cu 150 de paturi.

"Sunt trei săli de operaţie, sunt 40 de paturi pentru nou-născuţi, dintre care opt de terapie intensivă, sunt 50 de paturi de pediatrie şi 65 de paturi pentru obstetrică-ginecologie, cele avute în vedere la contractul cu Casa de Asigurări. Spaţiul fiind foarte generos, noi mai avem saloane pe care le vom face suplimentar cu paturi şi condiţii pentru activitate privată, adică pentru acele paciente care de obicei plecau la Timişoara sau la Bucureşti", a declarat Borugă.

Pe de altă parte, şeful Secţiei Obstetrică-Ginecologie din Drobeta Turnu Severin, medicul Dumitru Pătraşcu, a arătat că Blocul Materno Infantil recepţionat joi are probleme de ventilaţie, aceasta fiind o deficienţă de proiectare.

"Dacă ar fi mobiliată, am putea lucra, am transpira mai mult, dar pentru orice lucru bun trebuie să transpiri. Din păcate, actuala conducere a Consiliului Judeţean Mehedinţi a preluat o clădire care se tot restructurează de 20 de ani. Din păcate, aceste restructurări nu s-au făcut cu avizul unor specialişti. Proiectantul de atunci îmi spunea că stilul acesta de clădire conservă temperatura. Nu am prins-o acum (pe cea care a proiectat clădirea -n.r.) ca să o duc într-o cameră unde sunt 40 şi ceva de grade, să vadă clădura pe care a proiectat-o dânsa după tehnologia modernă, cum conservă temperatura", a spus dr. Pătraşcu.

Managerul Spitalului Judeţean, Doina Borugă, a explicat că există probleme cu ventilaţia în toate sălile de operaţia: "Ventilaţia este la nivelul tuturor sălilor de operaţie, a saloanelor de anestezie-terapie intensivă şi în unele holuri. Am discutat cu o echipă specializată pe această parte de ventilaţie pentru două echipamente de ventilaţie pe care le vom pune până în iarnă. În primăvară vom mai face două etaje cu ventilatoare astfel încât până în vara următoare să avem rezolvată şi această problemă care este o chestiune de proiectare".

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, lucrările de construcţie a Blocului Materno-Infantil au fost începute în anul 1990, de către Hidroconstrucţia, iar ulterior au fost oprite. În 2009, clădirea a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Mehedinţi, iar în octombrie 2009 s-a făcut licitaţia pentru continuarea lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 59 de milioane de lei, (aproximativ 13,5 milioane euro), lucrările fiind realizate de S.C. Confort S.A.

Actuala maternitate din Drobeta Turnu Severin funcţionează într-o clădire construită în 1930 şi care a avut iniţial destinaţia de hotel. În ultimii zece ani, maternitatea nu a mai fost autorizată de către Inspectoratul de Stat în Construcţii întrucât imobilul a fost afectat de două cutremure de-a lungul timpului, pereţii stau să cadă, prin tavan se scurge apa la fiecare ploaie, iar o parte din aparatură este veche de 35 de ani.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a declarat, joi, la recepţia noului Bloc Materno-Infantil, că după ce va fi dată în folosinţă noua maternitate imobilul în care funcţionează în prezent maternitatea şi care se află la aproximativ un kilometru distanţă de Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin va fi dat Primăriei Drobeta Turnu Severin, care îşi va amenaja acolo un nou sediu administrativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici