Nouă persoane, reţinute pentru că tâlhăreau, şantajau şi intimidau persoane vârstnice

Un număr de nouă persoane au fost reţinute pentru că tâlhăreau, şantajau şi intimidau oameni vârstnici. Suspecţii le spuneau victimelor că le fac lucrări la acoperişul caselor în care locuiau şi le cereu sume foarte mari de bani. Dacă nu primeau sumele solicitate, deveneau violenţi cu bătrânii.

Urmărește
1005 afișări
Imaginea articolului Nouă persoane, reţinute pentru că tâlhăreau, şantajau şi intimidau persoane vârstnice

În perioada iunie-iulie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au desfăşurat cercetări cu privire la activitatea unui grup infracţional nestructurat specializat in comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi tâlhărie calificată, care ar fi vizat persoane cu o vârstă înaintată si cu o stare de sănătate precară, conform unui comunicat al DGPMB.

„Membrii grupului ar fi abordat persoanele vătămate cărora, sub pretextul efectuării unor lucrări la acoperişurile imobilelor, le percepeau sume mari de bani, cu o valoare vădit disproporţionată, iar ulterior ar fi recurs, pentru intimidare, şi la acte de violenţă verbală şi ameninţări”, menţionează sursa citată.

Marţi, poliţiştii au prins în flagrant patru bărbaţi, imediat după ce, folosind acelaşi mod de operare, au luat de la o persoană de 67 ani suma de 17.000 lei.

„În scurt timp, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Sector 1 au depistat în flagrant alţi cinci bărbaţi, din acelaşi grup, imediat după ce au încercat, prin aceeaşi metodă să deposedeze de o sumă de bani o altă persoană de 91 ani”, conform DGPMB.

Toate persoanele au fost duse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că aceştia, până în prezent, ar fi prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 220.000 lei.

Cei nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 35 de ani au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată, înşelăciune, tentativă la înşelăciune, amenintare, violare de domiciliu şi distrugere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici