Cornel Antal a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că aplicarea noii Legi a Educaţiei începând din al doilea semestru creează „probleme foarte mari” la nivelul universităţilor din întreaga ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit acestuia, la Oradea s-a creat o situaţie în care multe cursuri nu sunt acoperite deoarece legea impune ca profesorii titulari să preia numai o normă suplimentară, în loc de două norme suplimentare cum se practica până în prezent.
„Până acum se acopereau toate cursurile prin profesorii cu ore suplimentare, dar aşa va trebui să luăm urgent măsuri”, a spus Antal.
Rectorul a afirmat că nu se cunoaşte cu exactitate numărul de cursuri care au rămas fără profesor la facultăţile orădene.
„În decursul zilei de mâine (joi – n.r.) mă voi întâlni cu reprezentanţii facultăţilor să vedem care este situaţia”, a precizat Antal, adăugând că într-o situaţie destul de gravă se găseşte Facultatea de Ştiinţe Economice, unde „sunt destul de puţini titulari” şi mai mulţi suplinitori.
Antal a spus că o măsură este ca doctoranzii să susţină o parte dintre orele de laborator pe diverse specilizări.
„Am profitat de una dintre noile prevederi ale Legii Educaţiei care permite doctoranzilor să susţină patru-şase ore de laborator. De asemenea, am transmis profesorilor să caute cât mai mulţi profesori asociaţi”, a afirmat Cornel Antal.
Totodată, Antal a declarat că nouă profesori ai Universităţii din Oradea au trebuit pensionaţi în timpul anului şcolar, precum prevede noua lege, deoarece au împlinit 65 de ani.
„Până acum, pensionarii puteau rămâne pe post până la sfârşitul anului universitar, ceea ce mi se şi părea normal. Legea actuală ne obligă să pensionăm profesorii de 65 de ani în timpul anului şcolar. Există nouă cadre cărora le-au fost făcute dosarele de pensionare, însă le-am solicitat, şi au acceptat, să rămână ca profesori asociaţi până la sfârşitul anului”, a precizat rectorul.
Antal a adăugat că Senatul Universităţii le-a aprobat plata cu ora la nivelul cel mai mare admis, pentru a-i convinge să rămână la catedră.