Prima pagină » Social » Peste 7.000 de noi cazuri de COVID şi 14 decese, înregistrate în ultima săptămână în România

Peste 7.000 de noi cazuri de COVID şi 14 decese, înregistrate în ultima săptămână în România

Peste 7.000 de noi cazuri de COVID şi 14 decese la pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultima săptămână în România, a transmis marţi Ministerul Sănătăţii.
Peste 7.000 de noi cazuri de COVID şi 14 decese, înregistrate în ultima săptămână în România
Cosmin Pirv
12 sept. 2023, 13:40, Social

În intervalul 4 – 10 septembrie 2023 au fost înregistrate 7.171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 2271 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.429.120 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.42.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 227 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 698. De asemenea, la ATI, sunt internate 47 persoane. Dintre cei 47 pacienţi internaţi la ATI, 27 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 133 sunt minori, 130 fiind internaţi în secţii şi 3 în ATI.

Până marţi, 68.296 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În ultima săptămână au fost raportate de către INSP 14 decese (10 bărbaţi şi 4 femei). Decesele au fost înregistrate: unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 5 erau vaccinaţi.