Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, incidentul a fost anunţat în jurul orei 11.45, prin intermediul serviciului unic de urgenţă 112.
Un elev în clasa a XII-a la Colegiul Economic "Viilor" susţine că a fost abordat, pe un hol al unităţii de învăţământ, de mai mulţi tineri, între care şi unul pe care îl acuza că i-ar fi zgâriat maşina. Aceştia s-au îmbrâncit, iar elevul a fost zgâriat la o mână.
O patrulă de jandarmii sosită la faţa locului a descoperit un baston telescopic, din metal, de 50 de centimetri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, trei tineri, toţi în vârstă de 18 ani, între care şi elevul care susţine că a fost agresat, se află pentru cercetări la sediul Secţiei 18 Poliţie.
Directorul unităţii de învăţământ, Teofil Vultur, a declarat că în incinta Colegiului a avut loc o altercaţie doar între elevul din clasa a XII-a şi cel pe care acesta îl acuză că i-ar fi zgâriat maşina, restul persoanelor fiind în afara liceului.
Teofil Vultur susţine că elevul acuzat l-a îmbrâncit pe celălalt la ieşirea din grupul sanitar şi l-a invitat afară, unde l-ar fi aşteptat şi alţi prieteni de-ai lui, însă acesta nu a mai apucat să părăsească incinta liceului.