- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.03.2017, 14:10)
- Oana Despa
Noul preşedinte al CNAS anunţă că în următorii ani nu se va renunţa la cardul de sănătate
Noul preşedintel al Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate, Marian Burcea, a declarat că în următorii ani cadrul de sănătate nu va dispărea, precizând că în prezent mai sunt de tipărit aproximativ 800.000 de carduri.
Urmărește
716 afișări
"Deja este o experienţă cu aceste carduri atât la pacienţi cât şi la furnizorii, respectiv spitale, medici de familie, ambulatorii. Mai avem de tipărit circa 800.000 de carduri. Vom sta mai aplecaţi pe sistemul informatic. Sincopele din acest punct de vedere să dispară sau să fie cât mai puţine. Privim la viitor. Noi progresăm, dacă vrem să progresăm, scrie în legea din 2006 a Sănătăţii că la un moment dat, actul de indentitate să conţină şi acest certificat. Dar vorbim de un viitor. Cardul are valabilitate de cinci ani şi nu se va renunţa", a declarat Marian Burcea, preşedintele CNAS.
Marian Burcea a preluat, marţi, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la eveniment participând şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
"Îmi face plăcere să vă anunţ că a fost numit noul preşedinte al CNAS în persoana domnului Marian Burcea,general de brigadă în rezervă. Domnia sa are o experienţă în domeniul asigurărilor de sănătate fiind director general la casa OPSNAJ . Eu cred că este un câştig pentru sistemul de sănătate", cred că este un câştig pentru CNAS, a spus Florin Bodog.
Citeşte şi: Retete italiene inspirate din bucataria mediteraneana – Descopera gustul desavarsit al preparatelor Mezzaluna di Laura
Citeşte şi: Copiii de până la 3 ani pot fi scutiţi de la cheltuielile de întreţinere. Asociaţiile de propietari iau decizia finală
Citeşte şi: Deputaţii au adoptat Ordonanţa care prelungeşte cu doi ani decontarea tratamentelor victimelor din Colectiv
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 12:05
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD