Prima pagină » Social » Mii de turişti petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei

Mii de turişti petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei

Mii de turişti petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei, unde stratul de zăpadă ajunge până la 70 de centimetri.
Mii de turişti petrec sfârşitul de săptămână pe pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei
Alina Novaceanu
05 mart. 2011, 15:35, Social

Potrivit reprezentanţilor Salvamont Sinaia, peste 2.000 de turişti se află, sâmbătă, în staţiunea prahoveană.

La Sinaia, sunt practicabile pârtiile de mare altitudine Valea Dorului, Valea Soarelui şi Lăptici, situate la o altitudine de 2.000 de metri în Masivul Bucegi. De asemenea, se schiază pe pârtiile Drum de Vară şi Carp, însă stratul de zăpadă este subţire, iar prin zăpadă ies bolovani.

Potrivit salvamontiştilor de la Sinaia, trei turişti au suferit fracturi, sâmbătă, în timp ce schiau pe pârtiile din această staţiune.

Totodată, în staţiunea Buşteni sunt aproape o mie de turişti. Pe pârtia Kalinderu stratul de zăpadă atinge 70 de centimetri grosime, a declarat administratorul pârtiei, Ion Vasilescu.

Acesta a susţinut că pârtia de la Buşteni va fi practicabilă cel puţin până la începutul lunii aprilie.

Şi la Azuga pârtiile oferă condiţii foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, astfel că aproximativ o mie de turişti se află în staţiunea prahoveană, a declarat primarul oraşului, Adrian Purcaru.

Purcaru a precizat că săptămâna viitoare, pe pârtia Sorica din Azuga se vor desfăşura Campionatele Naţionale de Schi Alpin pentru seniori şi juniori, la care participă cei mai buni schiori din ţară, la aceste competiţii fiind aşteptaţi o sută de sportivi.