Până astăzi, 1 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 730.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
675.767 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.313 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
18.402 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 31.01.2021 (10:00) – 01.02.2021 (10:00) au fost raportate 67 de decese (31 bărbaţi şi 36 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 25 decese la categoria de peste 80 de ani.
64 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.895. Dintre acestea, 971 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.449.538 de teste RT-PCR şi 121.305 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.801 teste RT-PCR (4.033 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.768 la cerere) şi 3.194 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.989 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.292 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 55.550 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 165 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.335 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 31 ianuarie, 6.549 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.378.225 de lei.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 728.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID–19).
674.594 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. Puteţi consulta AICI situaţia pe judeţe: Unde au fost raportate cele mai multe, dar şi cele mai puţine cazuri noi. Incidenţa la 14 zile.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Citeşte în continuare…