Numărul contractelor de muncă înregistrate la ITM Iaşi a crescut cu 80 la sută faţă de anul trecut

Numărul contractelor de muncă înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii a crescut cu aproximativ 80 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, instituţia dând şi primele amenzi pentru munca la negru.

Urmărește
32 afișări

Directorul ITM Iaşi, George Andrei Albulescu, a declarat, sâmbătă, presei că în primele cinci zile ale lunii mai au fost înregistrate la Iaşi 3.662 de contracte noi de muncă, faţă de 2.000 de contracte încheiate în aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Creşterea este semnificativă, de aproximativ 80 la sută. De obicei, în această perioadă, se înregistrează mai puţine contracte, însă intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii a schimbat opţiunea angajatorilor", a afirmat şeful ITM Iaşi, George Andrei Albulescu.

Potrivit acestuia, cele mai multe contracte au fost încheiate în sectorul construcţiilor şi în comerţ.

Din cele 3.662 de contracte noi de muncă, 1.473 au fost încheiate pe o perioadă nedeterminată cu normă întreagă, restul contractelor fiind înregistrate pe o perioadă nedeterminată cu timp parţial, respectiv pe perioadă determinată cu normă întreagă.

Totodată, şeful ITM Iaşi a spus că, în urma controalelor declanşate de inspectorii instituţiei pentru prevenirea muncii la negru, au fost date şi primele amenzi, în cazul unei firme de construcţii.

"Firma respectivă se ocupa cu izolarea unei clădiri. Am descoperit doi angajaţi fără forme legale, iar pentru fiecare dintre aceştia, firma a fost amendată cu câte 10.000 de lei", a precizat George Andrei Albulescu.

Conducerea ITM Iaşi susţine că în perioada următoare controalele la firmele din judeţ vor fi intensificate, la verificări participând pe lângă reprezentanţi ai ITM şi cei ai Gărzii Financiare, Poliţiei şi Jandarmeriei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici