Numărul copiilor ucraineni care participă la activităţi în şcolile din România, în creştere

Numărul celor care participă la activităţi educaţionale în România a crescut cu 37% de la începutul anului şcolar, a anunţat luni organizaţia World Vision România.

Urmărește
250 afișări
Imaginea articolului Numărul copiilor ucraineni care participă la activităţi în şcolile din România, în creştere

Numărul copiilor ucraineni care participă la activităţi în şcolile din România, în creştere

Anunţul a fost făcut luni în cadrul unui eveniment organizat de Fundaţia World Vision România la Liceul Româno-Finlandez din Bucureşti. Evenimentul a fost dedicat incluziunii şcolare a copiilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de educaţie românesc şi a reunit autorităţi, experţi în domeniul educaţiei şi refugiaţi ucraineni.

Evenimentul a debutat cu o expoziţie în cadrul căreia au fost vernisate lucrări artistice realizate de copii români şi ucraineni. Tema expoziţiei a fost „Ce ne uneşte?”, iar copiii au integrat în lucrări concepte precum pacea, şcoala, dar şi visele lor.

Copiii din cadrul Consiliului Consultativ al World Vision România au prezentat rezultatele raportului „Spotlight on children and youth: experiences and perceptions of displaced Ukrainians”. Acesta prezintă analiza discuţiilor din cadrul a 13 focus grupuri la care au luat parte copii şi tineri, cu vârstele între 8 – 19 ani, localizaţi în Ucraina, România, Moldova, Georgia, iar obiectivul principal este de a înţelege percepţia copiilor ucraineni asupra bunăstării lor, integrarea în medii noi, acces la educaţie

„Raportul evidenţiază aspecte importante pentru incluziunea şi adaptarea copiilor refugiaţi în şcolile din România, dintre care siguranţa şi stabilitatea copiilor, nevoia de conexiuni sociale şi de menţinerea legăturilor cu familia, dar şi dificultăţile legate de adaptarea la sistemul educaţional şi provocări legate de identitatea culturală. Rezultatele arată că prezenţa familiei şi menţinerea prieteniilor sunt vitale pentru bunăstarea copiilor, iar în România, în ciuda barierei lingvistice, copiii au raportat că se simt <primiţi cu braţele deschise>”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Confom acestuia, unii copii mai mari au observat cazuri de atitudini negative, dar le-au recunoscut drept excepţii. Copiii mai mici (10-14 ani) au avut tendinţa de a vorbi mai mult despre împrejurimile imediate, activităţile zilnice, interacţiunile personale şi modul în care acestea le influenţează starea de spirit. Preocupările lor au fost adesea despre experienţele şcolare şi interacţiunea cu prietenii. Copiii mai mari (15-17 ani) au adus în discuţie perspective viitoare, calitatea educaţie, diferenţe culturale şi – mai des decât copiii mai mici – şi-au exprimat dorinţa puternică de a se întoarce în Ucraina.

Potrivit sursei citate, 90% dintre copiii ucraineni refugiaţi de vârstă şcolară stabiliţi pe teritoriul României erau înscrişi în sistemul de învăţământ, potrivit datelor UNHCR. Asta înseamnă peste 32 de mii de copii ucraineni. Dintre aceştia, însă, peste 20 de mii de copii au statutul de „audienţi”, ceea ce înseamnă că participă la activităţi şcolare, dar nu sunt înregistraţi ca elevi, deci nu sunt evaluaţi oficial după sistemul şi curriculumul românesc, a mai transmis Fundaţia World Vision România.

„Totuşi, este important de menţionat că numărul minorilor ucraineni care participă la activităţi educaţionale în şcolile din România a crescut cu aproape 37% de la începutul anului şcolar şi până în prezent. Una dintre explicaţiile acestei creşteri o reprezintă stimulentele financiare oferite de Guvernul României pentru familiile ucrainene care îşi trimit copiii la şcoală. Pe de altă parte, aceşti copii se confruntă în continuare cu provocări precum lipsa de cadre didactice care să poată preda în limba ucraineană şi nevoia de adaptare a curriculumului din România în limba ucraineană”, atrage atenţia World Vision România.

De la începutul războiului şi până în prezent fundaţia a realizat opt centre Socio-Educative Happy Bubble unde peste 1000 de copii ucraineni sunt înscrişi. Trei centre se află în Bucureşti, iar câte unul a fost înfiinţat şi în fiecare dintre următoarele judeţe: Cluj, Vâlcea, Constanţa, Suceava şi Iaşi. În cadrul centrelor, fundaţia desfăşoară un program de educaţie timpurie pentru preşcolari care se axează pe deprinderile de viaţă independentă, respectiv un program de tip after-school pentru copii cu vârste între 6 şi 18 ani. Aici, se oferă sprijin copiilor înscrişi în sistemul formal de învăţământ din Ucraina pentru accesarea orelor online, precum şi ajutor pentru efectuarea temelor, activităţi remediale şi cursuri de limba română.

Totodată, se organizează activităţi de educaţie non-formală precum workshop-uri de Arts & Crafts, cluburi de literatură, educaţie financiară, storytelling, activităţi pentru protecţia mediului şi pentru promovarea schimbului intercultural şi vizionarea de filme educative.

O altă componentă importantă este suportul psihologic şi protejarea sănătăţii mintale care include: terapie prin artă, sesiuni de informare despre bullying şi securitatea cibernetică, învăţarea socio-emoţională etc. Mai mult, World Vision România oferă masă caldă/snack-uri pentru copiii înscrişi.

Pe de altă parte, prin parteneriate locale, sunt spriniţi să acceseze sistemul de educaţie formal peste 200 de copii ucraineni din patru şcoli din Bucureşti şi Constanţa.

În cei doi ani de război, World Vision România a oferit sprijin umanitar pentru peste 300 de mii de ucraineni aflaţi pe teritoriul României, dintre care jumătate copii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici