Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

România a înregistrat, în noiembrie 2024, un spor natural negativ de 8.337 de persoane, ceea ce înseamnă că numărul deceselor a fost aproape dublu faţă de cel al naşterilor.

Urmărește
100 afișări
Imaginea articolului Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Dintre acestea, cele mai multe decese - 41,4% - s-au înregistrat la persoanele în vârstă de peste 80 de ani.

La polul opus, grupele de vârstă cu cele mai puţine decese au fost 0-4 ani (77 de decese), 5-19 ani (47 de decese) şi 20-29 ani (92 de decese). În cazul copiilor sub un an, s-au înregistrat 58 de decese, cu 26 mai puţine faţă de luna octombrie.

Diferenţele dintre mediul urban şi rural sunt semnificative: în oraşe au murit 9.864 de persoane, iar la sate 10.170.

Comparativ cu noiembrie 2023, numărul deceselor a scăzut în urban cu 0,5%, dar a crescut în rural cu 2%.

În ceea ce priveşte căsătoriile şi divorţurile, în noiembrie 2024 s-au oficiat 3.332 de căsătorii, în timp ce 1.840 de cupluri au divorţat, fie prin hotărâri judecătoreşti, fie prin acordul soţilor pe cale administrativă sau notarială.

Comparativ cu aceeaşi lună din 2023, situaţia s-a îmbunătăţit uşor: s-au născut cu 759 mai mulţi copii (+6,9%), dar au murit cu 143 mai multe persoane (+0,7%).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici