Prima pagină » Social » 8 zboruri anulate şi 839 întârziate, în ultima săptămână, pe Aeroportul Otopeni

8 zboruri anulate şi 839 întârziate, în ultima săptămână, pe Aeroportul Otopeni

8 zboruri au fost anulate şi 839 au avut întârzieri mai mari de 30 de minute, în perioada 11-18 august, pe Aeroportul Otopeni.
8 zboruri anulate şi 839 întârziate, în ultima săptămână, pe Aeroportul Otopeni
Cosmin Pirv
18 aug. 2022, 10:44, Social

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, în intervalul 11-18 august 2022, un număr de 839 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 95 mai multe faţă de săptămâna anterioară.

Dintre acestea, aproape jumătate, 410, au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor.

„Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (254 de zboruri), Ryan Air (133), Tarom (133 de zboruri) şi Blue Air (122)”, se arată în comunicat.

În acelaşi interval, au fost anulate 8 zboruri, unul singur fiind operat de una dintre cele patru companii.

În total, în intervalul 11-18 august, pe Aeroportul Henri Coandă au fost operate 2333 de zboruri (2192 regulate şi 41 neregulate).