Gărzile unei închisori daneze, spitalizate după ce au mâncat prăjituri de la deţinuţi
Una dintre gărzile unei închisori din centrul Danemarcei a început să se plângă că nu îşi mai simte picioarele şi mânile, la câteva minute după ce a mâncat o prăjitură gătită de deţinuţii unei secţii a închisorii – foşti membri ai bandei de motociclişti "Cobra Neagră".
Lars Erik Siegumfeldt, purtător de cuvânt al închisorii, a spus că gărzile nu aveau de ce să fie suspicioase în legătură cu prăjitura. "În mod normal, gărzile şi deţinuţii sunt foarte apropiaţi în sistemul danez. Prizonierii gătesc dulciuri în fiecare zi", a spus Siegumfeldt.
Surse ale instituţiei daneze, citate de presa din Danemarca, au declarat că prăjiturile conţineau, cel mai probabil, droguri, dar încă se mai efectuează teste asupra acestora.
Două femei şi doi bărbaţi, ofiţeri ai închisorii, au fost duşi la Spitalul Universitar Odense şi, conform declaraţiilor oficialilor, îşi vor reveni complet. Secţia în care s-as produs incidentul a fost închisă, pentru ca Poliţia să strângă probe.