Numărul românilor care muncesc în Marea Britanie a crescut de trei ori în ultimul an
Potrivit Departamentului britanic al Muncii şi Pensiilor, în martie 2015, în Marea Britanie munceau 152.363 de cetăţeni români, comparativ cu 47.116 în 2014, informează Daily Mail.
Şi numărul imigranţilor bulgari care muncesc în Marea Britanie a crescut, atingând nivelul de 40.476.
Numărul imigranţilor italieni a crescut cu 37 la sută, potrivit cifrelor oficiale.
„Cifrele sunt foarte mari, situaţie care demonstrează că Marea Britanie este un magnet pentru imigranţi”, a declarat Alp Mehmet, un reprezentant al organizaţiei MigrationWatchUK.