Numărul şomerilor din Capitală a ajuns la 21.722 în iunie, cu 124 mai mulţi decât în mai
Numărul şomerilor din Bucureşti a ajuns la 21.722 în luna iunie, cu 124 mai mulţi decât în mai, iar rata şomajului a crescut de la 1,98 la sută la 1,99 la sută, informează, miercuri, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.
Potrivit sursei citate, peste jumătate dintre şomeri au fost femei, iar 12.422 dintre ei au beneficiat de indemnizaţia de şomaj potrivit Legii 76/2002.
Din numărul total al şomerilor indemnizaţi, 446 au fost absolvenţi.
AMOFM precizează că, de la începutul anului, pe piaţa muncii au fost integrate 11.241 de persoane, dintre care 223 de absolvenţi.
De asemenea, 458 de persoane care nu aveau un loc de muncă au absolvit cursurile de calificare sau recalificare organizate de instituţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO