El a amintit, la finalul şedinţei comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă, reunit la Guvern, că solicitarea României către Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene trebuie depusă cel mai târziu în zece săptămâni de la data de 23 iunie, când s-au produs primele inundaţii.
Suma maximă pe care o poate accesa România de la acest fond este de 75 milioane euro.
Potrivit premierului, şi în această săptămână vor fi menţinute avertizările meteo şi hidro, respectiv pentru Moldova în intervalul luni-miercuri şi Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei în intervalul joi-sâmbătă.
Şeful Guvernului a solicitat autorităţilor locale să acţioneze calm în combaterea efectelor inundaţiilor, apreciind că trebuie înţeles că sinistraţii sunt „supăraţi” din cauza pagubelor suferite.
Boc a precizat că situaţia din Galaţi reprezintă în prezent preocuparea majoră a autorităţilor, urmând ca digul de 4,5 kilometri să fie finalizat marţi.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a precizat la rândul său că la Galaţi a fost trimisă o echipă de genişti care să detoneze digul de la Cotu Pisicii şi să protejeze astfel oraşul Galaţi de inundaţii în cazul în care debitul viiturii va fi mai mare decât cel aşteptat.
Conform avertizărilor hidrologice, vârful de viitură pe Dunăre va ajunge la Galaţi în 7 iulie, când se prognozează că nivelul Dunării va atinge 690 de centimetri şi un debit de 17.860 de metri cubi pe secundă.
Meteorologii au emis, luni dimineaţă, o avertizare Cod galben de ploi şi vijelii pentru Moldova, Maramureş, estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, valabilă până marţi, la ora 23.00.
Astfel, până marţi, la ora 23.00, în Moldova, Maramureş, estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei şi în zona Carpaţilor Orientali (inclusiv Carpaţii de Curbură) instabilitatea atmosferică va fi ridicată (averse, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie).
Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.