Prima pagină » Cultură-Media » Dosarul în care Cristian Tabără este acuzat de agresiune sexuală, redeschis. Tabără: E surprinzător, nu sunt probe noi

Dosarul în care Cristian Tabără este acuzat de agresiune sexuală, redeschis. Tabără: E surprinzător, nu sunt probe noi

Un judecător al Tribunalului Bucureşti a decis redeschiderea dosarului în care realizatorul TV Cristi Tabără este acuzat de fiica fostei sale iubite că ar fi agresat-o sexual, instanţa nefiind de acord cu soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în acest caz.
Dosarul în care Cristian Tabără este acuzat de agresiune sexuală, redeschis. Tabără: E surprinzător, nu sunt probe noi
Mediafaxfoto
02 iul. 2011, 17:11, Social

Instanţa a admis, în 29 iunie, „plângerea formulată de petenta Bodnaru Ioana Alexandra, prin reprezentant legal Bodnaru Olivia Alina Graţiela în contradictoriu cu intimatul Tabără Sorel-Cristian. Desfiinţează rezoluţia 2279/P/2010 din 8 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi trimite cauza la Parchet în vederea începerii urmăririi penale”, potrivit portalului instanţei.

Judecătorul Tribunalului Capitalei urmează să-şi motiveze decizia, apoi cazul va fi redeschis, ceea ce implică şi reaudierile părţilor.

În februarie 2011, Parchetul Capitalei a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Tabără, acceptând astfel soluţia propusă de Poliţie.

Plângerea Alexandrei, făcută când avea 12 ani, a survenit despărţirii mamei acesteia de realizatorul TV şi anunţului potrivit căruia Tabără urma să se căsătorească cu o altă femeie.

Tabără a calificat acţiunea fetei, susţinută în demersul său de mama sa, drept „o prostie cap-coadă”.

Tabără a fost audiat de poliţişti chiar în săptămâna de dinaintea nunţii sale.

Cristian Tabără: Decizia Tribunalului e surprinzătoare, nu sunt probe noi în dosar

Realizatorul TV Cristi Tabără a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că decizia Tribunalului Bucureşti, de a redeschide dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală contra fiicei unei foste iubite, i se pare surprinzătoare, după decizia Parchetului de NUP, neexistând probe noi în dosar.

„E o decizie surprinzătoare din moment ce nu există probe noi în dosar”, a spus Tabără, adăugând însă că are „încredere în continuare în justiţie şi în Parchet (…) şi în judecător, şi în procuror”.