- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.08.2018, 19:49)
- Ionel Dancu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nunta fiului lui Dragnea | Sute de politicieni au fost invitaţi, iar mii de protestatari şi-au anunţat intenţia de a participa la eveniment
Sute de politicieni au fost invitaţi, duminică, la nunta lui Valentin, fiul lui Liviu Dragnea şi, pe de altă parte, mii de oameni şi-au exprimat dorinţa pe Facebook de a participa la un protest în faţa bisericii unde va avea loc cununia. Liderul PSD a spus că refuză să amâne nunta copilului său.
Urmărește
26428 afișări
Nunta lui Dragnea Jr. | Sute de politicieni şi mii de protestatari vor participa la eveniment
Încă de când au apărut toate detaliile nunţii fiului liderului PSD, protestatarii s-au mobilizat şi au creat un eveniment pe Facebook prin care invită cetăţenii să manifesteze în faţa Bisericii Sfântul Elefterie din Capitală, unde va avea loc cununia religioasă. Aproape aproape 5.000 de oameni şi-au exprimat interesul, pe pagina evenimentului, de a participa la acest protest.
Aceste mii de oameni intenţionează să scandeze mesaje împotriva liderilor PSD-ALDE prezenţi la eveniment, iar din lista invitaţilor nu vor lipsi: fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, Codrin Ştefănescu, Daniel Chiţoiu, miniştrii, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, liderii organizaţiilor din judeţe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Invitaţia de nuntă trimisă invitaţilor arată că duminică, la ora 17:30, va avea loc cununia religioasă la Biserica Sfântul Elefterie, iar petrecerea va începe mai târziu, la 19:30, la Palatul Snagov.
Mesajul organizatorilor protestului este foarte clar: se vor scanda lozinci împotriva coaliţiei de guvernare atât în faţa bisericii, cât şi în faţa Palatului Snagov. Comunitatea online „Luptăm pentru România”, care susţine protestele împotriva corupţiei, a organizat pe Facebook evenimentul „Mergem la nunta lui Dragnea Jr.”, în care a chemat internauţii la biserică să-i ureze mirelui şi socrului mare „<La mulţi ani!> cu executare!”.
„Mergem la nunta lui Dragnea Jr., să îi urăm "La mulţi ani!", cu executare! Atât lui, cât si lui "Daddy" Liviu Dragnea! Ne întâlnim cu toţii la ora 17:30 la Biserica Sfântul Elefterie. După cununia religioasă, stabilim dacă mergem şi la Snagov, unde are loc nunta, la care vor participa toţi greii din PSD şi ALDE!”, se arată în descrierea evenimentului.
Însă, pentru familia Dragnea, dar şi pentru nuntaşi, protestul anunţat nu reprezintă sub nicio formă un motiv de îngrijorare, chiar dacă violenţele de la protestul din 10 august încă mai au ecou. Mai mult, liderul PSD, Liviu Dragnea a spus că refuză să ia în calcul o eventuală amânare sau modificare a detaliilor nunţii în contextul mitingului anunţat.
„Cum să mă gândesc să amân nunta copilului meu? Nici vorbă. Acolo vrea să ducă Iohannis ţara. (...) Unii să vrea să distrugă evenimentul şi să fiu tot eu acuzat? (...) Vreau să văd cât de departe vor ajunge nişte indivizi în frunte cu Iohannis, pentru că vor primi răspuns pe măsură de la mine. Dacă au impresia că pot lua ţara cu japca, se înşeală amarnic, PSD nu va lăsa ca România să fie condusă prin violenţă", a spus Liviu Dragnea, la Antena3.
Fiul preşedintelui PSD a ales să-şi organizeze nunta într-un decor pitoresc, pe malul lacului Snagov, la 40 de km de Bucureşti, în apropiere de Mănăstirea Snagov. Invitaţii la nuntă vor dispune de numeroase săli de evenimente, o pajişte generoasă, bărcuţe de agrement, un ponton şi un hotel de lux.
Aleasa lui Valentin Ştefan Dragnea, Gina Alexandra Tătulescu, este fiică de preot, au declarat surse din PSD pentru MEDIAFAX, iar naşii de cununie, Doina şi Sorin Paul Stănescu, sunt prieteni vechi cu liderul PSD Liviu Dragnea. Sorin Paul Stănescu este afacerist şi îl cunoaşte pe şeful PSD de peste douăzeci de ani, potrivit surselor citate.
„Palatul Snagov este un palat cu arhitectură brancovenească, mobilat în stil baroc. Birourile sunt sobre, dar luxoase, mesele din lemn de cireş se află între pereţii tapetaţi cu mătăsuri, iar sub lustrele de cristal se găsesc dormitoarele amenajate după imagini burgheze”, se arată în prezentarea palatului.
Complexul construit pentru Prinţul Nicolae al României a fost locuit de mareşalul Ion Antonescu şi de Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care Nicolae Ceauşescu l-a folosit ca reşedinţă pentru întâlniri politice.
La nunta lui Valentin Ştefan Dragnea au fost invitaţi toţi membrii Guvernului, de la miniştri, secretari de stat şi subsecretari de stat, până la numeroşi directori şi funcţionari din ministere, dar şi directori de agenţii şi instituţii deconcentrate aflate în subordinea sau sub coordonarea ministerelor, au spus surse din PSD pentru MEDIAFAX.
Senatorii şi deputaţii PSD şi ALDE au primit şi ei invitaţii la nunta lui Dragnea jr., la fel ca majoritatea aleşii locali importanţi ai PSD, precum primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri municipali şi judeţeni.
Potrivit surselor citate, o „delegaţie importantă” de nuntaşi este aşteptată să vină din Teleorman, judeţul natal al socrului mare Liviu Dragnea, dar şi locul de unde provin ministrul de Interne, Carmen Dan, şi premierul Viorica Dăncilă.
Printre participanţii la nuntă se vor afla numeroşi lideri de instituţii precum preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc. Pe lângă oficialităţi, la nuntă au fost invitaţi oameni de afaceri şi personalităţi din domeniul culturii şi al sportului, au spus surse din PSD pentru MEDIAFAX.
Pe 25 septembrie 2016, PSD-iştii au mai chefuit la Palatul Snagov la botezul fiului secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.
În 4 iulie 2015, PSD-iştii au petrecut, tot la Palatul Snagov, la nunta fostul preşedinte PSD al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Elena Băsescu şi-a organizat şi ea nunta, în septembrie 2012, tot la Palatul Snagov. Fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, s-a căsătorit şi el, în 2006, tot la Palatul Snagov.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Mesajul „La naiba, PSD” a fost scris pe insula formată pe Dunăre în dreptul oraşului Galaţi. Şapte persoane au participat la operaţiune
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe