Nuţu Cămătaru rămâne în închisoare

Judecătoria Sectorului 4 a respins, luni, contestaţia lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, faţă de avizul negativ al Comisiei de eliberare condiţionată a Penitenciarul Jilava, o nouă cerere de eliberare putând fi formulată de acesta după 25 august.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Nuţu Cămătaru rămâne în închisoare

Nuţu Cămătaru rămâne în închisoare (Imagine: Mediafax Foto)

Comisia de eliberare condiţionată a Penitenciarului Jilava nu şi-a dat avizul, în 26 februarie, ca Ion Balint să părăsească închisoarea, acesta putând compărea în faţa comisiei peste şase luni. Decizia a fost contestată, în 3 martie, la Judecătoria Sectorului 4.

În februarie, Nuţu Cămătaru a fost adus la Penitenciarul Jilava de la Penitenciarul Slobozia, unde fusese transferat în urma unei revolte.

Tribunalul Ialomiţa a admis, în 11 februarie, recursul făcut de procurori la decizia Judecătoriei Slobozia de eliberare condiţionată a lui Nuţu Cămătaru.

În aceeaşi zi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) s-a sesizat cu privire la mai multe cadre de la penitenciarele Slobozia şi Jilava - între care şi comisarul şef al Penitenciarului Slobozia, Andrei Dumitru - care ar fi acordat regimuri preferenţiale unor deţinuţi, anunţa procurorul Codruţ Olaru, şeful DIICOT.

În 18 decembrie 2008, Judecătoria Slobozia a dispus eliberarea lui Nuţu Cămătaru, deşi Comisia pentru eliberări condiţionate din penitenciarul ialomiţean, în care acesta este închis, a apreciat că deţinutul nu s-a îndreptat, propunând în acest sens magistraţilor amânarea deciziei cu încă două luni.

Nuţu Cămătaru a fost la un pas de eliberare în luna iulie 2008, însă atunci Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Comisia de eliberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava, locul unde Nuţu Cămătaru era atunci deţinut, a respins, la sfârşitul lunii aprilie 2008, cererea de eliberare condiţionată formulată de acesta, însă el a contestat decizia comisiei în instanţă.

În 9 iunie 2008, instanţa Judecătoriei sectorului 4 a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Nuţu Cămătaru, însă decizia a fost atacată de procurori cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Magistratul Judecătoriei Sectorului 4 care admis cererea de eliberare condiţionată a lui Nuţu Cămătaru arăta, în motivarea deciziei, că acesta a avut o conduită bună în închisoare şi a prestat "munci uşoare", cum ar fi cea de redactor la revista Secţiei şi planton în camera de deţinere.

În aceste condiţii, instanţa a decis să îl elibereze pe Nuţu Cămătaru în primul rând pentru că acesta a executat fracţia de pedeapsă prevăzută obligatoriu de lege, până în prezent acesta având peste 1.500 de zile de închisoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici