Prima pagină » Social » Un turist a murit după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului

Un turist a murit după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului

Un turist a murit, sâmbătă seara, după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului. Turistul a fost găsit în stare de inconştienţă în zona Padina Hotarului.
Un turist a murit după ce s-a lovit la cap, în Masivul Piatra Craiului

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Braşov, turistul a fost găsit pe munte, în zona Padina Hotarului din Masivul Piatra Craiului.

Au intervenit Salvamont Zărneşti şi un echipaj SMURD, fiind solicitat şi elicopterul SMURD.

Turistul a fost găsit în stare de inconştienţă, după ce s-a lovit la cap şi a suferit un traumatism cranio cerebral.

Ulterior, reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Braşov au anunţat că turistul a fost declarat decedat de către medicul de pe elicopter şi coborât în zona Plaiul Foii.