O adolescentă care a căzut şase metri într-o fântână a fost salvată de pompieri | VIDEO
This browser does not support the video element.
Potrivit ISU Olt, pompierii Detaşamentului Caracal, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Caracal, la gara CFR, pentru salvarea unei fete, care a căzut într-o fântână nefuncţională.
În momentul când au sosit echipajele ISU Olt, adolescenta, în vârstă de 15 ani, din municipiul Caracal, a fost găsită conştientă, la o adâncime de circa şase metri, diametrul fântânii fiind de 60 de centimetri.
„Cu ajutorul cordiţelor de salvare şi a unui ham, pompierii au reuşit să o aducă pe fată la suprafaţă. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD, conştientă, fără urme vizibile de traumă, cu hipotermie uşoară şi a fost transportată la CPU Caracal”, au transmis reprezentanţii ISU Olt.
Fântâna nu mai era funcţională, dar mai avea 30 – 40 de centimetri de apă, cel mai probabil din provenită din precipitaţii.