O alunecare de teren activată în comuna prahoveană Cornu a distrus piscina dintr-o curte

Piscina situată în curtea unei case din comuna prahoveană Cornu a fost distrusă din cauza unei alunecări de teren care a creat un baraj natural pe un pârâu şi care ameninţă structura de rezistenţă a locuinţei, zona fiind monitorizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Urmărește
104 afișări

Potrivit prefectului judeţului Prahova, Adrian Dobre, o alunecare de teren care s-a activat în comuna prahoveană Cornu şi care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi a distrus complet piscina situată pe o proprietate particulară şi riscă să afecteze structura de rezistenţă a locuinţei situate în curtea respectivă, transmite coespondentul MEDIAFAX.

Adrian Dobre a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că alunecarea de teren de la Cornu a obturat albia pârâului Valea Rea şi ameninţă să distrugă un drum comunal care face legătura între satele Cornu de Sus şi Cornu de Jos.

Zona în care se manifestă alunecarea este monitorizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, a precizat prefectul judeţului Prahova.

Comuna Cornu este situată la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Ploieşti şi la doar câţiva kilometri de oraşul Câmpina. Comuna a devenit cunoscută după ce fostul prim-ministru Adrian Năstase a făcut în comună o fermă unde creşte găini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici