O ambulanţă s-a RĂSTURNAT în Capitală: Pacientul, asistenta şi şoferul au fost duşi la Spitalul Floreasca – FOTO
Din primele informaţii rezultă că cei trei au suferit răni uşoare, aceştia urmând să fie supuşi unor investigaţii, a spus medicul Manuela Guran.
Accidentul a avut loc în jurul orei 11.10, pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe sensul spre Şoseaua Ştefan cel Mare, ambulanţa, care avea în funcţiune sistemul de semnalizare, fiind lovită de un autoturism Ford, la intersecţia străzilor Roma şi Căderea Bastiliei, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.
Potrivit lui Codău, autoturismul Ford a lovit ambulanţa în lateral, aceasta intrând în alte maşini parcate pe partea dreaptă a drumului.
Circulaţia a fost blocată aproximativ 20 de minute în urma accidentului.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră fac cercetări la faţa locului.