- Home
- Social
- TÂRGOVIŞTE, (14.09.2018, 16:24)
- Laura Petrescu
O anchetă a fost deschisă la Penitenciarul Găeşti, după ce un deţinut a fost găsit mort
Un deţinut în vârstă de 51 de ani, închis la Penitenciarul Găeşti pentru furt, a fost găsit mort, vineri, la apelul de dimineaţă, poliţiştii din Dâmboviţa deschizând un dosar penal pentru a verifica de ce a murit bărbatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
689 afișări
O anchetă a fost deschisă la Penitenciarul Găeşti, după ce un deţinut a fost găsit mort
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Găeşti, agent şef principal Florin Ispas, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la apelul de dimineaţă, când se dă deşteptarea deţinuţilor, angajaţii închisorii au descoperit că un bărbat de 51 de ani, închis pentru furt calificat, a murit. Acesta stătea în cameră cu încă 9 persoane.
“Persoană a fost găsită decedată. A fost anunţată imediat ambulanţa însă nu s-a mai putut face nimic, a fost informată şi poliţia. Trupul este acum la medicină legală pentru a fi stabilite cauzele decesului. Nu prezenta urme de violenţă”, a declarat Ispas.
Florin Ispas a mai precizat că bărbatul, care era condamnat la şase ani şi şase luni de închisoare, era în evidenţe cu hipertensiune. Bărbatul era din Bacău şi era recidivist.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe