- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O asociaţie din Arad a depus o plângere penală pe numele lui Falcă, acuzat că nu respectă sentinţe
Reprezentanţii unei asociaţii din Arad au depus, joi, o plângere penală împotriva primarului Gheorghe Falcă, pe care îl acuză că nu respectă două sentinţe prin care se anulează un articol dintr-o dispoziţie a edilului care interzice mitinguri pe platoul din faţa Palatului Adiminsitrativ.
Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, de către reprezentanţii Asociaţiei "Arad ID", care îl acuză pe edil de "abuz în serviciu" şi "nepunerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele asociaţiei, Dan Artimon, a declarat că plângerea a fost depusă pe motiv că primarul Gheorghe Falcă "nu respectă sentinţele a două instanţe de judecată".
Artimon a precizat că este vorba de sentinţe date de Tribunalul Arad - Secţia contencios administrativ şi de Curtea de Apel Timişoara, care anulează un articol dintr-o dispoziţie a primarului Gheorghe Falcă prin care se interzice organizarea de manifestări publice în mai multe locuri din oraş, între care Piaţa Revoluţiei.
"Articolul din dispoziţia primarului în care se menţionează că în Piaţa Revoluţiei nu pot fi organizate manifestări a fost anulat de instanţele de judecată. Cu toate acestea, nu numai că s-au ţinut la secret aceste sentinţe faţă de opinia publică, dar Primăria a refuzat în continuare autorizarea de proteste în piaţă, ceea ce este un abuz", a declarat Artimon.
El a adăugat că ultima sentinţă este din 2009 şi că de atunci "decizia instenţei a fost încălcată în mod sistematic".
Potrivit lui Artimon, asociaţia pe care o conduce intenţionează să se îndrepte şi împotriva funcţionarilor Primăriei.
Dispoziţia nr 2475/12 mai 2008 a primarului Gheorghe Falcă interzice organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, de orice fel, pe o rază de 200 de metri faţă de unităţile de învăţământ, indiferent de categoria lor, şi faţă de Palatul Cultural.
În baza dispoziţiei emise de Gheorghe Falcă, în Arad nu au mai fost autorizate proteste în faţa Palatului Administrativ, din Piaţa Revoluţiei, fiind refuzate acţiuni ale sindicatelor, ale pensionarilor sau ale altor organizaţii. De fiecare dată, Primăria a autorizat manifestări în alte locuri, departe de centrul oraşului, printre care stadioane sau parcuri, dar care au fost respinse de protestatari pe motiv că nu sunt vizibile şi astfel publicul nu poate afla despre revendicările lor.
Liderii sindicali din Arad afirmă că Piaţa Revoluţiei este un loc de tradiţie pentru exprimarea nemulţumirilor cetăţeneşti, aici fiind sediile Prefecturii, Primăriei şi ale partidelor politice.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, primarul Gheorghe Falcă nu a putut fi conctactat pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de demersul asociaţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO