O bătrână a căzut de la etajul şapte al unui bloc din centrul Capitalei
O bătrână care a căzut, joi seară, de la etajul şapte al unui bloc de pe strada Gerotta din Capitală a murit în ambulanţă, la scurt timp după ce a fost preluată de echipajul SMURD, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.
O bătrână a căzut de la etajul şapte al unui bloc din centrul Capitalei
Femeia a fost resuscitată timp de o oră, în stradă, de echipajele SMURD venite la faţa locului.
Bogdan Opriţa a spus că bătrâna a murit în timp ce era transportată, cu ambulanţa SMURD, spre Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Bătrâna, în vârstă de 88 de ani, a căzut de la etajul şapte al unui bloc de pe strada Gerotta din Capitală, aflată în apropierea Teatrului Naţional.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
În apartamentul de unde a căzut bătrâna mai era o femeie, care a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat. Aceasta a spus că o lăsase pe bătrână la televizor, într-o cameră a apartamentului.
La faţa locului au venit două ambulanţe SMURD şi un echipaj de poliţie. Circulaţia rutieră pe strada Gerotta a fost oprită timp de o oră.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO