O bătrână e în stare gravă la spital după ce a fost muşcată de o haită de câini pe stradă

Publicat: 21 11. 2010, 14:45
Actualizat: 06 11. 2012, 15:29

Femeia se află internată în Spitalul de Urgenţe din Iaşi, fiind în stare critică, după ce a fost atacată şi muşcată de o haită formată din zece câini, în comuna Horleşti.

„Pacienta este în şoc traumatic, cu plăgi muşcate multiple la nivelul scalpului, toracelui şi membrelor. O echipă formată din şase medici încearcă să asigure rezolvarea leziunilor, însă prognosticul estre extrem de rezervat, din cauza severităţii leziunilor şi a riscului de infecţie”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX şeful Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi, medicul Tudor Ciuhodaru.

Medicul ieşean a mai spus că atunci când starea femeii o va permite, aceasta va fi consiliată psihologic.

„În fiecare zi, cel puţin un pacient din judeţul Iaşi, muşcat de câini, ajunge la spital. Recomandăm persoanelor ca în astfel de cazuri să se prezinte cât mai rapid la spital, pentru a beneficia de consult şi tratament, astfel încât să fie redus riscul complicaţiilor”, a spus medicul Ciuhodaru.