O braziliancă care a fost sechestrată 20 de ani, eliberată de poliţie

Poliţia braziliană a eliberat o femeie sechestrată timp de 20 de ani în casa ei, a informat, vineri, poliţia militară din Parana (sud), într-un comunicat citat de AFP.

Urmărește
10 afișări

Femeia, de 45 de ani, a fost sechestrată de partenerul său de 60 de ani în casa sa din oraşul Mariluz, la 550 de kilometri de Curitiba, capitala Paranei.

Poliţia a mers la faţa locului în urma unei plângeri făcută de asistenţii sociali. Casa era închisă "dar se putea auzi vocea femeii care cerea ajutor", se arată în comunicatul citat de AFP.

Acuzatul a lăsat poliţia să intre, în casă fiind găsite două arme de foc.

După eliberarea sa, "în timpul discuţiei cu un psiholog, femeia a povestit că orice mijloc de comunicare era interzis în casă şi că era forţată să facă toate treburile menajere, a precizat, în comunicatul de presă, locotenentul Denis Wellington Viana.

"Asistenţii sociali au informat poliţia că o persoană era sechestrată de 20 de ani şi că probabil are probleme de sănătate, având în vedere că un control medical era interzis", se mai arăta în comunicat.

Săptămâna trecută, o altă braziliancă care suferea de probleme mintale a fost eliberată de soţul său care o închisese de mai bine de opt ani în propria casă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici