- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O călăuză pentru căutători de comori, recuperată de salvamontişti după ce fusese rănită
Salvamontiştii vâlceni au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru recuperarea unui bărbat care a fost lovit de o stâncă desprinsă din munte, în Parcul Naţional Buila Vânturariţa, salvatorii afirmând că victima se afla într-o zonă protejată, alături de alte două persoane care căutau comori.
O călăuză pentru căutători de comori, recuperată de salvamontişti după ce fusese rănită (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Accidentul s-a produs în zona Arnota, unde o stâncă s-a prăbuşit peste un bărbat din localitatea Horezu.
Potrivit lui Mircea Lera, şeful Serviciului Salvamont Vâlcea, bărbatul, care are 47 de ani, a suferit traumatism cranio-cerebral, un traumatism toracic şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, de unde a fost transferat, în stare gravă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti.
Şeful Serviciului Salvamont Vâlcea a spus că bărbatul se afla într-o zonă protejată, împreună cu alte două persoane care desfăşurau activităţi ilegale în Parcul Naţional Buila Vânturariţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 10 ani
-
Croaţia îşi alege duminică noul preşedinte. Ce şanse are „Trump al Croaţiei”
"Cei trei erau într-o zonă protejată nu pentru a o vizita şi admira, victima era şerpaş şi călăuză pentru ceilalţi doi care căutau o comoară, probabil aur, în orice caz metale preţioase. Există legende în zona Mânăstirii Bistriţa că acolo ar exista comori îngropate prin peşterile şi grotele din zonă, iar de-a lungul anilor au mai fost astfel de căutători de comori. De fapt, stânca prăbuşită a fost dislocată de cei doi căutători, care au refuzat să-i acorde primul-ajutor colegului rănit", a declarat Lera.
El a mai spus că cei doi au refuzat, de altfel, să se legitimeze, şi să spună de ce se află acolo, astfel că salvamontiştii au chemat forţele de ordine.
Poliţiştii şi jandarmii din oraşul vâlcean Horezu care au venit la faţa locului au constatat că în zona respectivă cele trei persoane au realizat un şantier de căutare, în condiţiile în care între stânci a fost descoperit un grup electrogen necesar funcţionării rotopercutoarelor cu care trebuiau dislocate şi sfărâmate stâncile, precum şi fire conectate la o reţea de curent electric.
Conform sursei citate, poliţiştii i-au identificat şi pe ceilalţi doi bărbaţi, aceştia fiind Cristian Popescu, de 27 de ani, din Horezu şi Alexandru Bumbac, de 38 de ani, din Bucureşti.
"Cei doi au fost coborâţi de la 1.400 de metri din zona Mânăstirii Bistriţa cu echipament cu tot, la Poliţia Horezu, pentru cercetări. În interiorul peşterii au fost făcute săpături în galerii, iar asupra lor s-a găsit echipament performant de căutare. Ei au declarat că sunt turişti, dar refuzul lor de legitimare ridică mari semne de întrebare", a declarat, marţi, subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO