O clădire a Belgiei din Gaza a fost bombardată. Ambasadorului israelian i se cer explicaţii

Publicat: 02 02. 2024, 15:30
Actualizat: 02 02. 2024, 15:32

Belgia l-a convocat vineri pe ambasadorul Israelului după ce o clădire a agenţiei belgiene de dezvoltare din oraşul Gaza a fost bombardată, a declarat ministrul de Externe Hadja Lahbib.

„Atacurile asupra infrastructurii civile încalcă principiile dreptului internaţional umanitar”, a transmis ministrul belgian pe X.

Ministerul belgian pentru Dezvoltarea Cooperării a anunţat că nu ştie dacă sunt victime. Probabil, clădirea era goală în momentul atacului, susţin belgienii.

Un purtător de cuvânt al ministerului belgian a dezvăluit că ambasadorul israelian a promis o anchetă.

Nu era clar când a fost bombardată clădirea. Belgienii au aflat despre incident joi seara şi băuniesc că atacul s-a produs miercuri.

Belgia este una dintre ţările care a cerut încetarea focului şi a criticat Israelul pentru modul în care a gestionat conflictul.