Căutări DISPERATE, după ce o copilă de 2 ani a dispărut într-o pădure/ Fetiţa a fost găsită de poliţie, în timp ce tatăl o alerga pe mamă, să o bată că i-a pierdut copilul - FOTO

O fetiţă de 2 ani a dispărut, joi seara, într-o pădure din localitatea Zănoaga, judeţul Prahova. Copila fusese lăsată nesupravegheată de mamă, iar înainte de a anunţa autorităţile, aceasta a căutat-o singură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5350 afișări
Imaginea articolului Căutări DISPERATE, după ce o copilă de 2 ani a dispărut într-o pădure/ Fetiţa a fost găsită de poliţie, în timp ce tatăl o alerga pe mamă, să o bată că i-a pierdut copilul - FOTO

O copilă de 2 ani, lăsată nesupravegheată de mamă, a dispărut într-o pădure

UPDATE 20:51 Fetiţa de 2 ani dispărută, joi seara, într-o pădure din localitatea Zănoaga, judeţul Prahova, după ce a fost lăsată nesupravegheată de mamă, a fost găsită la un kilometru de casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că fetiţa, deşi plină de noroi, este conştientă.

”Fetiţa a fost găsită la un kilometru de casă. Pare în regulă”, a spus sursa citată.

Fetiţa a fost găsită de câinele de urmă a Poliţiei, pe albia râului Teleajn.

Potrivit Ambulanţei, copila a suferit o hipotermie şi a fost dusă la spital.

Primarul comunei Dumbrava, Marian Apostol, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că vineri va sesiza Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Prahova.

”Voi cere decăderea din drepturile părinteşti. Nu se poate aşa ceva. Noi căutam fetiţa, cu poliţie, jandarmi, 100 de săteni şi tatăl o alerga pe mamă, prin pădure, să o bată că i-a pierdut copilul. Erau amândoi băuţi. Nu ştiam ce să fac mai repede, să-I despart pe ei sau să caut copilul”, a declarat Apostol.

Edilul a spus că familia mai are 4 copii care se află în plasament.

”Se bat ca chiorii părinţii. Mai au 4 copii pe care i-a luat statul. Beau amândoi. Şi acum au băut, s-au bătut şi ea a plecat. S-a dus în pădure şi acolo a pierdut-o pe fetiţă. Poate a adormit lângă bagaje, că a plecat cu haine după ea. Copilul a plecat cu cei trei câini care nu s-au dezlipit de ea niciun moment”, a mai spus primarul din Dumbrava.

Fetiţa de doi ani a dispărut într-o pădure din comuna Dumbrava, sat Zănoaga. Ea fusese lăsată nesupravegheată de mama ei.

”Mama a plecat de acasă împreună cu fetiţa, fiind certată cu concubinul. Ulterior s-a întors şi a lăsat copilul în apropierea casei, lângă pădure, unde stătea pe o gecuţă, alături de cei trei căţei ai lor. Mama a povestit, după ce a sunat la 112, că a intrat în casă cu intenţia de a lua ceva şi a se întoarce după fetiţă, dar nu a mai găsit-o”, declara Vasiloae.


Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că 16 pompieri militari caută, la ora transmiterii acestei ştiri, un copil de doi ani dat dispărut într-o pădure din comuna Dumbrava, sat Zănoaga.

Mama este cea care a sunat la 112 şi a alertat autorităţile, fetiţa fiind singură în momentul dispariţiei.

”Mama a plecat de acasă împreună cu fetiţa, fiind certată cu concubinul. Ulterior s-a întors şi a lăsat copilul în apropierea casei, lângă pădure, unde stătea pe o gecuţă, alături de cei trei căţei ai lor. Mama a povestit, după ce a sunat la 112, că a intrat în casă cu intenţia de a lua ceva şi a se întoarce după fetiţă, dar nu a mai găsit-o”, a declarat Vasiloae.

Până să sune la 112, mama a căutat singură fetiţa, însă fără niciun rezultat.

Salvatorii primesc întăriri de la Bucureşti, reprezentanţii MAI precizând că trimit un elicopter cu termoviziune în zonă.

”Deşi vremea se anunţă în schimbare, la căutările copilului din Prahova vom utiliza şi un elicopter cu termoviziune, atât cât condiţiile meteo o vor permite”, au anunţat reprezentanţii MAI.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici