Potrivit anchetatorilor, cei doi liceeni au început să şantajeze un elev din clasa a X-a a Colegiului "Ion Luca Caragiale" în noiembrie anul trecut, după ce acesta din urmă a ieşit în oraş cu o elevă de la Liceul "Jean Monnet". Pentru că nu a avea bani la el, fata a plătit atunci consumaţia, de 20 de lei. Ulterior, adolescentul s-a întâlnit cu un fost prieten al fetei, elev la liceul la care învăţa aceasta, care era însoţit de patru prieteni. Aceştia l-au bătut şi i-au cerut să îi restituie fetei cei 20 de lei, plus încă 50 de lei.
În cele din urmă, sub presiunea acestora, elevul de la Colegiul "Caragiale" a reuşit să facă rost de 50 de lei şi să îi dea acestora.
Joi, elevul a fost sunat de un alt băiat, elev în clasa a XII-a la un alt liceu din Capitală, care i-a spus că mai are de dat 20 de lei. Adolescentul s-a dus la Poliţie şi a povestit ce i s-a întâmplat. Astfel, poliţiştii Secţiei 1 au organizat un flagrant, pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, că trei dintre elevii implicaţi în acest caz, inclusiv fata, sunt audiaţi, în prezent, la sediul Secţiei 1 Poliţie. Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.
Citeşte şi
Doi elevi implicaţi în incidentul de la Liceul Industrial 12, exmatriculaţi
Nica: În multe şcoli, traficanţii dau copiilor droguri gratis
Şeful Poliţiei Române vrea echipaje de poliţie la unităţile de învăţământ