O familie şi-a ascuns copilul sub o pătură pentru a-l trece ilegal frontiera, la Nădlac

Publicat: 14 05. 2018, 12:19
Actualizat: 25 03. 2019, 20:18

La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul turc Askin A., însoţit de soţia sa, cetăţean român Carmen A., călătorind într-un autoturism înmatriculat în Elveţia.

Poliţiştii de frontieră au descoperit ascuns, sub o pătură, pe bancheta din spate, un copil.

În cadrul cercetărilor, cei doi au declarat că minorul este copilul lor, are 7 ani şi doreau să ajungă cu el în Elveţia. Cei doi părinţi au recurs la această metodă deoarece paşaportul românesc prezentat la control era expirat şi nu i-au obţinut un alt document de călătorie valabil.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.