O fată de 15 ani a murit după ce a fost bătută şi probabil violată, apoi abandonată într-un şanţ

Publicat: 25 02. 2012, 14:48
Actualizat: 09 11. 2012, 19:16

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Neamţ, Cătălina Bădeanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţă, că o fată în vârstă de 15 ani din comuna Piatra Şoimului a fost găsită într-un şanţ din apropierea locuinţei, în stare de inconştienţă.

Fata, care avea urme de violenţă pe corp şi hipotermie severă, a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, unde însă a murit.

În acest caz se aşteaptă concluziile medicilor legişti privind cauza morţii întrucât există suspiciuni că fata ar fi fost violată.

Sursa citată a menţionat că acest caz este şi în atenţia Parchetului Tribunalului Neamţ, iar în funcţie de rezultatul expertizei medico-legale se va face şi încadrarea juridică a faptei.