O fată de 17 ani a fost reţinută după ce şi-a înjunghiat iubitul

Publicat: 20 09. 2018, 11:09
Actualizat: 25 03. 2019, 22:30

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vâlcea, în noaptea de miercuri spre joi, în Râmnicu Vâlcea, a avut loc un conflict între două persoane, soldat cu o victimă, un tânăr de 21 de ani rănit grav.

Între acesta şi o fată de 17 ani, iubita lui, a izbucnit un conflict în locuinţa victimei.

Fata ar fi scos un briceag la un moment dat şi l-ar fi înjunghiat.

Fata a fost reţinută pentru 24 de ore, iar tânărul a ajuns în stare gravă la spital.