O federaţie sindicală acuză abateri, corupţie şi abuzuri ale directorului Penitenciarului Târgşor

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a reclamat-o procurorilor anticorupţie şi Departamentului de Luptă Antifraudă pe şefa închisorii de la Târgşor, acuzând-o că i-a acordat preferenţial concubinului ei un contract în cadrul unui proiect european.

Urmărește
23 afișări

Conform unui comunicat de presă de luni al FSANP, directorul Penitenciarului pentru Femei Târgşor, din apropiere de Ploieşti, Mihaela Puşcaş, este acuzată de "infracţiuni contra intereselor financiare ale Comunităţii Europene", de conflict de interese şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, toate săvârşite, spun sindicaliştii, în calitatea ei de manager al unui proiect finanţat din fonduri europene prin POSDRU.

Sindicaliştii susţin că Mihaela Puşcaş "a semnat în 6 iulie 2010 un contract de prestări servicii cu concubinul domniei sale, în valoare de 425.000 de lei", faptă care ar constitui infracţiune.

"Doamna Mihaela Puşcaş, directorul Penitenciarului de Femei Târgşor, a patronat falsificarea unor documente din proiect, menite a acoperi numeroase şi grave nereguli în achiziţii, precum şi încercarea de a beneficia ilegal de sume de bani din proiect, şi a desfăşurat acţiuni directe de intimidare şi ameninţare a avertizorului de integritate", managerul financiar al închisorii, cea care a reclamat presupusele nereguli, se mai arată în comunicatul citat.

Sindicaliştii acuză şi lipsa de implicare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), anunţată despre problemele de la Târgşor "în repetate rânduri" dar care, în schimb, a reacţionat prin încercări "de a acoperi faptele de natură infracţională şi de a abuza sesizatorul, contabil-şef în cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor, în pofida chiar a angajamentelor publice de a aprofunda onest investigaţiile".

"Acest proiect (cel finanţat din fonduri europene prin POSDRU, n.r.) este folosit ca sursă de venituri dubioase pentru personaje de genul domnului Dan Voinea (general în rezervă, fost magistrat militar), Emanuel Părăuşeanu (colonel în rezervă, medic şi fost director în cadrul ANP), Gheorghe Florian (psiholog şi fost director în cadrul ANP), toţi experţi într-un proiect care are drept obiectiv... conştientizarea deţinutelor referitor la problemele mediului înconjurător", afirmă sindicaliştii în comunicat.

Reprezentanţii ANP au detaliat în reclamaţiile către DNA şi DLAF faptele de care o acuză pe Mihaela Puşcaş şi cei care, potrivit lor, "au sprijinit-o" pe aceasta în faptele pe care le-a comis. Ei descriu, totodată, şi reacţiile pe care aceasta le-a avut faţă de cei care au reclamat iniţial presupusele nereguli.

"«Vă obţin demisia în 24 de ore», «am sesizat Corpul de inspecţie şi audit şi în urma controlului veţi fi transferată din unitate» sau, referindu­‐se la doamna Nicoleta Nae, contabil-şef, «eşti bolnavă mintal şi fizic», ameninţări de genul «cine nu este cu mine în căruţă, dau cu căruţa peste el», «întăriţi-vă cocoaşa că vă arăt eu vouă», «cine dă în oamenii mei, e în război cu mine» sunt cuvinte care nu fac decât să instaureze o stare de spirit necorespunzătoare în rândul salariaţilor, care aduc grave deservicii activităţii din cadrul instituţiei", afirmă reprezentanţii sindicali în reclamaţia transmisă procurorilor anticorupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici