O femeie a fost căutată trei zile de autorităţi, deşi s-a întors acasă la o zi de la dispariţie. Soţul ei ar fi uitat să anunţe poliţiştii

Publicat: 25 09. 2019, 22:31
Actualizat: 12 05. 2020, 19:00

Poliţiştii suceveni au căutat timp de trei zile o femeie din comuna Slatina, dată dispărută de soţ.

Femeia a plecat de acasă duminică şi s-a întors a doua zi, însă nimeni nu i-a anunţat pe poliţiştii care au continuat căutările, apelând chiar şi la ajutorul populaţiei pentru a da de urma ei.

Mai multe echipaje de poliţie au căutat-o pe femeia dată dispărută de soţ până au descoperit că de fapt aceasta s-a întors acasă chiar a doua zi, iar soţul a uitat să anunţe că ea a revenit la domiciliu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, bărbatul care şi-a declarat dispărută soţia nu a fost amendat, chiar dacă poliţiştii au căutat-o pe femeie trei zile.