O femeie a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren, în Cluj

O femeie a fost rănită, luni după-amiază, după ce maşina în care se afla a fost lovită de trenul accelerat Timişoara Nord - Iaşi, la o trecere de cale ferată din localitatea clujeană Mera, în urma accidentului garnitura feroviară urmând să aibă o întârziere de o oră, din cauza unei avarii.

Urmărește
3 afișări

Şeful Diviziei Tehnice din cadrul Regionalei CFR Infrastructură Cluj, Dumitru Mateiaş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un autoturism a fost lovit, în jurul orei 13.00, la trecerea de cale ferată din zona localităţii Mera, de locomotiva acceleratului Timişoara Nord - Iaşi.

"Plugul locomotivei a fost avariat şi aducem o locomotivă de schimb. Trenul va avea o întârziere de 60 de minute faţă de grafic, dar traficul feroviar nu a fost întrerupt. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei, pasagere în autoturism", a spus Mateiaş.

Potrivit acestuia, cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza neatenţiei şoferului autoturismului, care s-a angajat în traversarea căii ferate deşi semnalele de avertizare ale barierei erau în funcţiune.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat că vina pentru accident îi aparţine şoferului maşinii, care nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată.

"Şoferul autoturismului nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată în zona localităţii Mera. Maşina a fost acroşată de locomotiva acceleratului. Pasagera din autoturism a fost rănită şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj", a spus Pop.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici