O femeie a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren, în Cluj

Publicat: 24 01. 2011, 14:28
Actualizat: 06 11. 2012, 13:02

Şeful Diviziei Tehnice din cadrul Regionalei CFR Infrastructură Cluj, Dumitru Mateiaş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un autoturism a fost lovit, în jurul orei 13.00, la trecerea de cale ferată din zona localităţii Mera, de locomotiva acceleratului Timişoara Nord – Iaşi.

„Plugul locomotivei a fost avariat şi aducem o locomotivă de schimb. Trenul va avea o întârziere de 60 de minute faţă de grafic, dar traficul feroviar nu a fost întrerupt. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei, pasagere în autoturism”, a spus Mateiaş.

Potrivit acestuia, cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza neatenţiei şoferului autoturismului, care s-a angajat în traversarea căii ferate deşi semnalele de avertizare ale barierei erau în funcţiune.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat că vina pentru accident îi aparţine şoferului maşinii, care nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată.

„Şoferul autoturismului nu a respectat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată în zona localităţii Mera. Maşina a fost acroşată de locomotiva acceleratului. Pasagera din autoturism a fost rănită şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj”, a spus Pop.