- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O femeie a reclamat la CJPC că a găsit viermi în peştele cumpărat dintr-o piaţă din Braşov
O braşoveancă a sesizat, miercuri, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov, după ce a găsit viermi în peştele pe care l-a cumpărat dintr-o piaţă din Braşov, firma care a comercializat peştele urmând să fie amendată pentru neregula găsită.
Femeia a cumpărat peşte oceanic din specia stavrid din Piaţa Astra, iar când a vrut să îl prepare a observat că peştele avea viermi. Ea a luat produsul şi s-a dus la CJPC Braşov pentru a sesiza problema, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanţii CJPC Braşov au făcut controale în piaţa respectivă, miercuri, în jurul orei 15.00, şi au găsit la comercializare circa şapte kilograme din produsul cumpărat de reclamantă.
"Ne-am deplasat la locul menţionat de reclamantă şi am constatat că peştele respectiv, din specia stavrid, prezenta paraziţi, posibil anisakis, un parazit care poate produce complicaţii digestive", a spus Ionuţ Spătaru, şeful CJPC Braşov pentru corespondentul MEDIAFAX.
Întreaga cantitate de peşte din specia respectivă a fost retrasă definitiv de la comercializare, urmând ca societatea care a comercializat-o să fie sancţionată cu amendă între 2.000 şi 20.000 del ei, potrivit sursei citate.
"Administratorul societăţii respective este aşteptat mâine (joi - n.r.) la sediul CJPC cu documentaţia de provenienţă a mărfii şi urmează să fie sancţionat, conform legii, cu o amendă între 2.000 şi 20.000 lei", a spus sursa citată.
Peştele respectiv era importat din Grecia de către o firmă din Ploieşti care a comercializat-o mai departe către agentul economic din Braşov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
-
Fostul ministru de externe din Ucraina: nicio speranţă că Trump va obţine un acord de pace
-
Ghinea, apel către alegătorii PSD: Nu o veţi duce mai bine cu un ţăcănit care aruncă ţara în haos
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO