O femeie din Braşov a încercat să se sinucidă împreună cu copilul său de şapte ani

Publicat: 14 06. 2010, 15:48
Actualizat: 06 11. 2012, 21:32

Poliţia a fost sesizată în 10 iunie de o prietenă a femeii, care era îngrijorată fiindcă nu mai reuşea să ia legătura cu aceasta, iar cazul a fost dat publicităţii abia luni.

Potrivit comisarului-şef Ioan Necşulescu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, femeia a înghiţit mai multe pastile, combinate cu alcool şi este posibil să îl fi obligat şi pe copil să înghită comprimatele.

„Femeia şi copilul de şapte ani au fost găsiţi în locuinţa lor în stare de inconştienţă şi au fost transportaţi la spital. Ambii sunt în afara oricărui pericol în acest moment”, a declarat, luni, comisarul-şef Ioan Necşulescu.

Femeia, Florica Lăcărmioara Ilie, a fost internată la Spitalul Judeţean Braşov cu diagnosticul de „ingestie voluntară de medicamente şi alcool„, în timp ce copilul a fost internat la Spitalul de Copii Braşov, la secţia de terapie Intensivă, suferind o „intoxicaţie acută medicamentoasă„.

Potrivit medicilor de la Spitalul de Copii, starea băiatului este bună, urmând să fie externat în cursul zilei de marţi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, Lucreţia Teleki, a spus că femeia a fost externată de la Spitalul Judeţean şi i s-a recomandat să meagă la un consult psihiatric. Iniţial, ea a refuzat propunerea medicilor şi a mers acasă, ulterior fiind convinsă de către poliţişti să se interneze la Spitalul de Psihiatrie, unde se află în prezent.

Parchetul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a anunţat luni într-un comunicat că femeia este cercetată, iar în funcţie de concluziile medico- legale se va stabili încadrarea juridică a faptei.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, Florica Lăcărmioara Ilie, care este om de afaceri, avea probleme financiare şi multe datorii, ea crescându-şi singură copilul.