Prima pagină » Social » O femeie din Tulcea şi-a incendiat din greşeală locuinţa. Gestul inconştient al victimei

O femeie din Tulcea şi-a incendiat din greşeală locuinţa. Gestul inconştient al victimei

O femeie de 51 de ani a ajuns la spital, joi, cu arsuri pe jumătate din corp, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din localitatea Carcaliu, judeţul Tulcea. Incendiul a izbucnit după ce femeia a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.
O femeie din Tulcea şi-a incendiat din greşeală locuinţa. Gestul inconştient al victimei

Potrivit ISU Tulcea, salvatorii din Măcin au fost chemaţi să intervină în localitatea Carcaliu, la un incendiu izbucnit într-o locuinţă.

Au intervenit 15 pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 1 SMURD.

Cînd au ajuns la faţa locului, pompierii au găsit o femeie de 51 de ani, cu arsuri pe 50% din corp. Femeia a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost folosirea intenţionată a substanţelor inflamabile pentru a aprinde un mijloc de încălzire.

Pompierii au lichidat incendiul în 10 minute.