O femeie însărcinată din Sibiu, primul caz diagnosticat cu gripă în acest sezon
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, femeia însărcinată nu era vaccinată.
„Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Sibiu a fost informată în cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Mureş despre confirmarea unui caz de infecţie respiratorie acută severă cu gripă de tip AH3, la o bolnavă de 34 de ani, domiciliată în Mediaş, gravidă în săptămâna 21-22, nevaccinată antigripal”, se arată în comunicat.
Femeia a mers la Spitalul din Mureş în 27 decembrie 2019 şi a fost internată în Secţia Boli infecţioase şi, după tratament, a fost externată.
„Proba pentru detectare de virus gripal recoltată în spital a fost lucrată la laboratorul Centrului Regional de Sănătate Publică Timişoara, iar în data de 10 ianuarie 2020 i-a fost comunicat Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Mureş rezultatul pozitiv pentru gripă de tip AH3. Investigaţia epidemiologică efectuată de DSP Sibiu cu sprijinul medicului de familie arată că ceilalţi membri ai familiei, soţul şi alţi doi copii, nu au prezentat semne clinice de boală”, mai spun epidemiologii din Sibiu.
Acesta este primul caz de gripă confirmat în judeţul Sibiu, în acest an.