Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Constanţa au fost solicitate să intervină joi după-amiază pe plaja Belvedere din Mangalia, unde o fetiţă în vârstă de 12 ani fusese scoasă din mare în stare de inconştienţă.
Deşi a fost resuscitată mai mult timp, fata nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.
Steagul Roşu, care interzice scăldatul în mare, este arborat de mai multe zile pe majoritate plajelor din sudul litoralului, marea fiind agitată, cu curenţi puternici. Cu toate acestea, foarte multe persoane, inclusiv copii sau vârstnici, ignoră sfaturile salvamarilor şi intră în apa mării.
Potrivit unui bilanţ realizat de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, de la începutul sezonului estival şi până în prezent, 23 de persoane s-au înecat în mare, cinci dintre acestea fiind copii.