Fetiţa de 5 ani Baia Mare dispărută luni de acasă şi găsită moartă marţi a fost violată şi lovită în cap cu un obiect contondent, relevă primele rezultate ale necropsiei.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Maramureş, procurorul Bogdan Gabor, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că fetiţa a fost lăsată în faţa blocului, într-o comunitate de romi, în apropierea unui fost combinat din Baia Mare.
”Luni seară am fost sesizaţi că a fost descoperită moartă o fetiţă de 5 ani, aceasta fiind descoperită de sora sa în jurul orei 23. Fetiţa a fost lăsată în faţa blocului, într-o comunitate de romi, în apropierea unui fost combinat din Baia Mare. Locul faptei a fost izolat şi s-au căutat probe, materiale, martori care pot da indicii despre ce s-a întâmplat. Din concluziile preliminare ale necropsiei de la IML, se pare că a fost vorba despre un viol urmat de un omor calificat pentru a ascunde fapta iniţială. Fetiţa ar fi fost lovită în cap cu un obiect contondent”, a spus Gabor.
Procurorii şi poliţiştii băimăreni continuă cercetările pentru depistarea autorului faptei.
”Tatăl unei fetiţe de 5 ani din Baia Mare a sesizat la Poliţie, luni în jurul orei 23.30, că fetiţa sa a dispărut de acasă în jurul orei 15. Fetiţa a fost găsită decedată în cursul nopţii pe strada Electrolizei din Baia Mare, iar cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările în acest caz se desfăşoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”, a spus anterior Meteş.
”Se audiază membrii ai familiei, persoane din anturajul acestora, vecini”, au spus sursele citate.